luni, 20 aprilie 2009

pui umplut

Pui umplut
Ingrediente: un pui intreg, ½ kg carne de pui (piept sau pulpe dezosate), 200 gr. Orez, 200 gr. pastrama porc, 200 gr. Cascaval, 5 oua, doua legaturi de marar, un ardei gras
un morcov fiert in prealabil, sare si piper, 3 frunze mari de varza murata, ulei, vin alb, cimbru, busuioc.
Preparare: Se ia un pui intreg si se jupuieste de piele cu multa atentie in asa fel incat pielea sa nu fie rupta sau taiata decat numai in cele patru extremitati ale membrelor. Dupa aceea se coase cu ata locurile unde au fost aripile, picioarele si desigur se coase si partea superioara de la gat in asa fel incat pielea sa devina ca un fel de sac cu singura parte deschisa pe unde va fi introdusa umplutura. Carnea puiului obtinuta dupa jupuire se dezoseaza si trece prin masina de tocat carne, la care se adauga inca 500 gr carne pui tocata ( fie piept, fie pulpe dezosate). Separat se pun la fiert 200 gr orez. Dupa ce da un clocot orezul se trece sub dus de apa rece si se lasa la racit. In carnea tocata de pui se adauga orezul racit, 5 oua, 200 gr de pastrama de porc taiată cubulete, 200 gr cascaval taiat la fel, cubulete, mararul, un ardei gras taiat suvite subtiri, iar morcovul fiert taiat cubulete. Se adauga dupa gust sare si piper. Ingredientele sus amintite se omogenizeaza bine si apoi prin locul lasat special pentru asta, cu o lingura se introduce umplutura obtinuta in pielea cusuta si pregătita cum s-a aratat mai sus, avand grija ca aceasta compozitie sa ajunga uniform in toate partile. Dupa aceasta puiul este cusut si prin acel loc, si se asează intr-o tava in care se adauga ulei si vin alb si apa, dar si condimente clasice; cimbru si busuioc. Inainte de a se introduce in cuptor se iau doua, trei frunze mari de varza murata si se inveleste puiul deasupra pentru ca la coacere sa nu fie dogorita prea mult pielea puiului. Varza murata mai are rolul si de a imprima un gust deosebit carnii de pui avand îi vedere ca este dulce si are nevoie de un pic de acritura pentru a fi si mai gustoasa. Coacerea se face la o temperatura de aproximativ 200 grade timp de 60- 70 minute.
Puiul umplut se serveste rece ca aperitiv garnisit cu gogosari la otet sau rosii, fiind taiat felii dupa preferinta fiecaruia.
Pofta buna!

Niciun comentariu: